A revenit de o lună din Africa, dar prințesa Charlene e tot de negăsit. A apărut ipoteza că ar fi suferit o operație estetică nereușită
Informații care au ridicat semne de întrebare, legate de starea prințesei Charlene și adevăratul motiv pentru care se ascunde de public, vin pe filieră internațională. Un expert regal, citat de Daily Mail, susține că soția prințului Albert "este desfigurată de operații estetice".
Prințesa Charlene s-a întors în Monaco, după ce a petrecut cea mai mare parte a anului în Africa de Sud, însă la numai o săptămână, soțul ei a declarat că aceasta este extenuată fizic și psihic, motiv pentru care se află într-un loc secret, unde are parte de ajutor și unde se poate odihni pentru a-și relua viața alături de familie și îndatoririle regale.
Iată că acum, un expert pe probleme regale, din Spania, vine cu informații incredibile. Acesta susțină că, de fapt, Charlene ar fi desfigurată de o operație la nivelul feței făcută în Dubai, un facelift.
În momentul în care a vorbit despre absența soției sale, Albert de Monaco a precizat că nu este vorba de cancer, Covid sau operații estetice, ci despre "extenuare fizică și psihică".
În același timp, cei de la Page Six au anunțat că fosta înotătoare olimpică "aproape a murit" în perioada în care s-a aflat în Africa. "Este nedrept că este portretizată ca având probleme mintale sau emoționale. Nu știm de ce Palatul minimizează faptul că aproape a murit în Africa de Sud", spunea o sursă care a precizat că este o prietenă dintre ale prințesei.
Charlene de Monaco a ratat petrecerea aniversară a copiilor ei
Prințesa a ratat și petrecerea dată de ziua de naștere a gemenilor săi, care au împlinit 7 ani, celebrând numai virtual, pe Instagram.
”La mulți ani, copilașii mei. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a binecuvântat cu asemenea copii minunați. Sunt cu adevărat binecuvântată. Mama vă iubește.”, a scris ea.
În imaginea făcută publică, cei doi copii ai acesteia și ai prințului Albert, care au împlinit șapte ani, apar îmbrăcați în pijamale și sunt pe cale să sufle în lumânările puse pe tortul ce are forma cifrei șapte. Totodată, în jurul lor sunt așezate baloane colorate. Nici urmă de mama lor, însă.
Prințul Albert a fost cel care a anunțat că Charlene nu se află în Monaco
La câteva zile de când reprezentanți ai palatului regal din Monaco au anunțat că prințesa Charlene nu-și va relua îndatoririle publice și se va odihni în perioada următoare, prințul Albert, în vârstă de 63 de ani, a dezvăluit că aceasta a plecat din Monaco și se află într-o ”locație secretă”, unde se recuperează, departe de el și de copii.
”Este bine, dar are nevoie de odihnă și liniște.”, a declarat el în cadrul unui interviu pentru Monaco-Matin.
”Nu se află în Principat, dar în curând vom putea să o vizităm. Nu vă pot spune mai multe. Este vorba de oboseală, nu doar fizică, care poate fi tratată doar cu odihnă.”, a mărturisit el.
De asemenea, el a subliniat că cel mai mult au de suferit copiii lor, Jacques și Gabriella, care suferă din cauza absenței mamei lor.
”Pentru mine e simplu, prioritatea mea este familia. Este o perioadă importantă în viața copiilor. IIar atunci când un părinte lipsește din motive medicale, celălalt trebuie să fie acolo. Am auzit mulți prieteni și cunoștințe care îmi spun că și-ar fi dorit să fie acolo pentru copiii lor, să fi renunțat la munca lor. Nu vreau să am astfel de regrete.”, a mai spus el.
Foto: Profimedia, Getty Images