Ce sfat i-a dat Nicole Kidman fiicei sale, înainte ca aceasta să-și facă debutul ca model: „Am încercat să-i dau spațiu”
Actrița Nicole Kidman, în vârstă de 57 de ani, și-a exprimat mândria și sprijinul față de fiica ei, Sunday Rose, de 16 ani, înainte ca aceasta să își facă debutul pe podium la Săptămâna Modei de la Paris. Sunday a pășit pentru prima dată pe scenă la renumitul eveniment de modă, reprezentând brandul Miu Miu, într-o atmosferă plină de emoții și așteptări, atât din partea părinților, cât și din partea publicului.