Margrethe a II-a a Danemarcei, singura regină domnitoare din Europa, retrage titlurile princiare deţinute de 4 dintre nepoţii ei
Margrethe a II-a a Danemarcei, singura regină domnitoare din Europa şi totodată monarhul cu cea mai lungă domnie de pe continentul nostru, a retras titlurile princiare deţinute de cei patru copii ai fiului ei Joachim, pentru a le permite acestora să aibă o viaţă cât mai normală, a anunţat miercuri Casa Regală Daneză, informează AFP, potrivit Agerpres.