Thalia, superbă și veșnic tânără, îmbrăcată într-un top cu decolteu și vedere la abdomen. Face 51 de ani, dar e tot mai înfloritoare
În aproximativ două luni, Thalia împlinește 51 de ani, dar se arată la fel de tonică, de frumoasă și de surâzătoare ca pe vremea când făcea furori în telenovele. Artista mexicană arată extraordinar la vârsta sa și nu de puține ori a fost asemănată cu o puștoaică. Are un trup ca tras prin inel, o siluetă subțire și același zâmbet care i-a fermecat și pe românii care au adorat-o când au văzut-o în rolul lui Marimar sau al Rosalindei.