Familia Regala Britanica respecta un protocol impus de Regina Elisabeta a II-a. Destul de strict in general, acesta este surprinzator in privinta tatuajelor sau piercing-urilor.
Nu mai e un secret pentru nimeni faptul ca femeile din Familia Regala Britanica trebuie sa poarte dresuri de culoarea pielii atunci cand imbraca rochie sau fusta. Tot ele trebuie sa fie atente la lungimea tivului si la felul in care merg sau stau pe scaun.
Palariile sunt impuse la evenimentele formale, la fel si culoarea neagra, care e obligatorie in cazul imprejurarilor sombre. Care este insa situatia tatuajelor si piercing-urilor?
Potrivit Zarei Tindall, una dintre nepoatele Reginei, conducatoarea Marii Britanii nu le-a impus rudelor sale apropiate vreo regula in acest sens. De altfel, Zara si-a pus cercel in limba in adolescenta.
Intrebata cum ar reactiona daca micutii ei ar veni acasa cu tatuaje, ea a specificat ca ar prefera sa fie vorba despre un piercing, intrucat acela se inchide si poate disparea mai usor decat un desen permanent pe piele.
Desi nu exista o regula scrisa, este foarte probabil totusi ca membrilor Familiei Regale Britanice sa li se fi interzis sa-si faca tatuaje in zone vizibile ale pielii, intrucat niciunul dintre ei nu a fost inca surprins cu vreun simbol permanent.
Sursa: Guliver/Getty Images