Ce trebuie să stii când cumperi o rulotă sau o autorulotă

Te gândești serios să îți achiziționezi o rulotă sau o autorulotă pentru a te bucura de excursiile cu familia într-un mod mai neconvențional, fără a fi nevoit să suporți corvoada rezervărilor și alergăturii la destinație, însă nu știi de unde să începi? Stai fără griji. Noi te ajutăm cu tot ce trebuie să știi când cumperi o rulotă sau o autorulotă.

Pentru că știm că acest pas poate fi intimidant, ți-am pregătit câteva informații pe care trebuie să lei iei în considerare înainte de a face o astfel de achiziție.

Ce trebuie să stii când cumperi o rulotă sau o autorulotă: rulotă vs autorulota

Avantaje si dezavantaje

Înainte de a face orice investiție, este important să hotărăști de ce tip de vehicul ai nevoie. La prima vedere, diferența dintre rulotă și autorulotă este evidentă: prima necesită un alt vehicul care să o tracteze, în timp ce a doua este un vehicul de sine stătător.
Însă diferențele nu se opresc aici. Prețurile și taxele anuale pentru o rulotă sunt mai mici, la fel și costurile de campare, dar este mai greu de manevrat și nu poate fi atașată oricărui vehicul. Conform legii, mașina care tractează trebuie să fie mai grea decât rulota.
Pe de altă parte, deși prețurile unei autorulote sunt mai piperate, aceasta oferă un confort mai mare, mai ales într-o vacanță prelungită și accesul în mai multe parcuri de campare, așadar posibilitatea de a vizită mai multe locuri.

Ce trebuie să stii când cumperi o rulotă sau o autorulotă . SURSA SHUTTERSTOCK


Ce trebuie să stii când cumperi o rulotă sau o autorulotă: Buget de călătorie

Acum că ai o idee despre avantajele și dezavantajele rulotei și autorulotei, trebuie să iei în considerare și costurile pe care le implică achiziționarea acestora.
Prețul unei autorulote variază între 50.000 și 10-20.000 de euro în funcție de dotări și vechime. În timp ce prețurile pentru pentru o rulotă sunt mai mici, iar dacă o cumpărați second hand, o puteți găsi și la 3.000 de euro.

Pe lângă aceste costuri se adaugă și cele legate de combustibil (GPL fiind mai ieftin decât benzina sau motorina), costurile de campare (mai scumpă în țările europene), parcări,taxe de drum și întreținerea rulotei ( RCA, CASCO, ITP).

Astfel, o vacanță cu rulotă nu va fi garantat mai ieftină ca o vacanță obișnuită, aspect ce variază în funcție de destinație și lungimea vacanței, însă experiență va fi clar deosebită.

VEZI ȘI: Destinații pentru vacanța de iarnă. Locurile unde sfidezi gerul și poți face plajă

Ce trebuie să stii când cumperi o rulotă sau o autorulotă . SURSA SHUTTERSTOCK


Aspectele tehnice la care trebuie să fii atent în alegerea unei rulote

Fie că este o rulotă sau o autorulotă, trebuie să fiți atenți la detaliile tehnice ale acestora, pentru a nu fi nevoiți mai târziu să investiți în reparații neplăcute, mai ales dacă sunt achiziționate la mâna a doua.

Conform specialiștilor, trebuie să fiți atenți la infiltrațiile și fisurile din caroserie, ce pot fi detectate prin deschiderea tuturor modulelor aflate în vehicul. De asemenea, trebuie verificat și dacă există urme de mucegai (care nu pot fi scoase), iar dacă podeaua este moale înseamnă că au avut loc infiltrații, ceea ce nu este de dorit.

Nu trebuie ignorate instalațiile din interior, pompa de apă, căldură, frigiderul (12V, 220V și gaz). De asemenea, verificați geamurile, să nu existe urme de fisuri, funcționalitatea toaletei, cereți să vi se explice cum se montează patul și cortul și nu uitați de dotările din bucătărie.
Sfatul nostru este să verificați pe cât posibil toate dotările prezentate de proprietari, iar atunci când sunteți nedumeriți, să cereți explicații cu privire la acestea.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.