Prințul William, surprins alături de o altă femeie la un eveniment din Londra. Ce făcea Kate Middleton în tot acest timp
Prințul William a fost invitat la premiera documentarului „Rhino Man”, eveniment care a avut loc în sud-vestul Londrei. Deși nu a venit însoțit de Kate Middleton, moștenitorul tronului nu și-a petrecut seara singur, ci alături de o femeie blondă, mai puțin cunoscută pentru fanii regali.
Prințul de Wales a fost acompaniat de soția unchiului său, Sophie, care a primit recent titlul de ducesă de Edinburgh. Aceasta a atras atenția tuturor cu energia ei pozitivă, iar toți s-au întrebat unde le sunt partenerii, atunci când a ajuns la braț cu prințul William.
Sophie este o figură importantă pentru monarhia britanică, mai ales atunci când Kate Middleton nu poate fi prezentă alături de soțul ei la evenimente. Ducii de Edinburgh, Sophie și unchiul lui William, Edward, și-au luat rolul regal în serios și au devenit din ce în ce mai activi în ultimul timp, mai ales după plecare prințului Harry și a lui Meghan Markle în SUA.
Prințul William și ducesa de Edinburgh au participat marți la proiecția filmului „Rhino Man”, găzduită de United For Wildlife, la cinematograful Battersea Power din Londra. Acțiunea filmului este una ecologică, țintită pe ocrotirea faunei.
Pentru eveniment, ducesa de Edinburgh a îmbrăcat o rochie superbă cu motive florale roz și violet, la care a asortat un clutch grena și sandale bej. De asemenea, și-a luat cu ea și un șal grena, pentru a se acoperi înăuntru, unde era mult mai răcoare. În același timp, prințul William a optat pentru un costum bleumarin, clasic, pe care l-a asortat cu o cămașă albă și cravată albastră cu buline.
Atât Kate Middleton, soția prințului William, cât și Edward, ducele de Edinburgh și soțul lui Sophie, au rămas acasă. În ciuda diferenței de vârstă de 17 ani, Kate și Sophie au format o legătură strânsă, adesea cele două fiind surprinse discutând și chicotind la eveniment.