Prințul Harry și Meghan Markle, excluși de la balconul oficial în timpul Jubileului de Platină. De unde au privit ducii festivitățile
Prințul Harry și Meghan Markle au avut prima apariție publică împreună în Marea Britanie, fiind prezenţi la ceremonia Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta a II-a. Ducii de Sussex au fost excluși de la balconul oficial deoarece nu mai sunt membri activi ai casei regale.
Festivitățile în onoarea Reginei Elisabeta a II-a, care sărbătorește 70 de ani de domnie, au început joi, 2 iunie 2022, cu celebra paradă militară Trooping The Colour. Trăsurile regale au deschis parada, în prima dintre ele stând Camilla, viitoarea regină consoartă, Kate Middleton, ducesă de Cambridge, şi cei trei copii ai săi. Moştenitori ai tronului, prinţul Charles şi fiul lui, prinţul William, dar şi singura fiică a reginei, prinţesa Anne, au venit călare la Palat, aşa cum cere tradiţia.
Majestatea Sa a rămas la palat, din cauza problemelor de mobilitate, însă a ieșit pe balcon, același balcon din care, în urmă cu 70 de ani, a salutat pentru prima dată poporul britanic în rolul de regină. Alături de ea au stat prințul Charles, prințul William, Kate Middleton și copiii acesteia, care s-au alintat pe tot parcursul ceremoniei.
Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle, nu au fost invitați pe balcon alături de regină, urmărind festivitățile din Biroul Generalului Maior, cu vedere la Whitehall Parade Ground. Ducii de Sussex au fost surprinși într-un moment adorabil în timp ce le zâmbeau fetelor mai mici ale Zarei Tindall, nepoata preferată a reginei. Meghan a fost văzută glumind cu Savannah Phillips, nepoata prinţesei Anne, scrie Daily Mail. De asemenea, Harry şi Meghan au fost fotografiaţi discutând cu Ducele de Kent, vărul reginei, în vârstă de 86 de ani, care a stat cu ea pe balconul Palatului Buckingham pentru a urmări partea finală a Trooping the Colour.
Decizia ducilor de a privi Jubileul dintr-o cameră ascunsă vine ca o încercare a acestora de a evita speculațiile că vor să fie în lumina reflectoarelor. Cei doi au părut mulțumiți să privească din umbră.
Meghan Markle a purtat o rochie elegantă neagră, pe care a asortat-o cu o pălărie albă, în timp ce prințul Harry a purtat un costum în loc de uniformă militară, ca tatăl şi fratele său.
Mai mult, Meghan Markle și Prințul Harry își vor aduce copiii, pe Archie și Lilibet, la reuniunea de familie ce va avea loc în curând, acolo unde își vor putea întâlni verișorii primari, pe George, Louis și Charlotte, iar micuța lor Lilibet va avea prima întâlnire cu străbunica ei, Regina Elisabeta a II-a.