Kylie Minogue, electrizantă într-o rochie albastră din satin. Fermecătoarea australiancă nu-și arată deloc vârsta
Kylie Minogue a strălucit într-o rochie din satin la petrecerea plină de staruri, de dinaintea premiilor Grammy, organizată de revista Variety.
Artista în vârstă de 55 de ani a arătat uimitor într-o rochie Versace, de un albastru electric, cu bretele subțiri și inserții din dantelă neagră, care i-a pus în evidență silueta inconfundabilă.
Starul pop australian și-a asortat ținuta cu o pereche de sandale strălucitoare, cu tocuri înalte, și și-a coafat părul în bucle rebele.
Pozând pe covorul roșu, Kylie le-a zâmbit fermecător fotografilor.
Evenimentul de lux, cu invitați celebri, s-a desfășurat la restaurantul francez Mes Amis din Hollywood. Premiile Grammy vor fi decernate duminică seara.
Kylie Minogue va cânta la Brit Awards 2024
Apariția lui Kylie Minogue vine la doar câteva zile după ce s-a aflat că va cânta la Brit Awards 2024, în martie.
Kylie, care a fost selecționată și în competiția pentru artistul internațional al anului, nu a mai cântat la premii de 13 ani.
Piesa ei din 2023, „Padam Padam”, a fost un hit și a readus-o în atenția tuturor.
La Brit Awards i se vor alătura RAYE, care a doborât recordurile obținând șapte nominalizări anul acesta, Sophie Ellis-Bextor și Dua Lipa.
O sursă din rândul organizatorilor a declarat: „Au fost multe, multe discuții despre lipsa diversității de gen de anul trecut”.
Citește și: