Fiul cel mare al prințului Albert de Monaco, adevărul despre relația cu familia regală. De cine este foarte apropiat
Fiul prințului Albert, Alexandre Grimaldi-Coste, a dezvăluit că este „foarte apropiat” de familia sa din Monaco. Nepotul lui Grace Kelly, în vârstă de 20 de ani, a vorbit pentru prima dată despre viața sa alături de familia regală, într-un interviu pentru Tatler, care va apărea în ediția din decembrie a revistei.
În fragmente din acest interviu, el a descris relația cu tatăl său ca fiind una „foarte bună” și a spus că „a început să-l vadă mai des”.
Alexandre, student la Royal Holloway din Londra, este copilul din relația lui Albert de Monaco cu Nicole Coste (52 de ani), o fostă însoțitoare de bord din Togo. Deși este băiatul cel mare al lui Albert, el nu se află în linia de succesiune la tronul monegasc, deoarece părinții săi nu erau căsătoriți când el s-a născut.
Vorbind cu cei de la Tatler, Alexandre a mărturisit că își petrece adesea timp cu sora sa vitregă, Jasmin Grimaldi (31 de ani), a cărui mamă este chelnerița americană Tamara Rotolo, dar și cu frații săi, prințul Jacques și prințesa Gabriella, gemenii în vârstă de opt ani, pe care Albert îi împarte cu soția sa, prințesa Charlene.
Urmărește filmele lui Grace Kelly
Tânărul a dezvăluit, de asemenea, cum el și Jasmin urmăresc filmele lui Grace Kelly împreună, pentru a se simți aproape de bunica lui, adăugând că Dial M for Murder este preferatul lui.
„Vorbim foarte mult despre ea, mai ales datorită lucrurilor pe care le facem în prezent – în special Jazmin, deoarece ea îi cam calcă pe urme bunicii noastre la Hollywood. Întotdeauna discutăm despre asta și despre cum vrea ea să-i ducă mai departe moștenirea”.
Grupul fraților
Alexandre, Jazmin, dar și frații lui vitregi din prima căsătorie a mamei sale au și un chat pe care comunică.
„Suntem cu toții foarte apropiați... De fapt avem un grup unde ne trimitem mesaje. Avem discuții despre cine este mai bun: Erling Haaland sau Mbappé. Sora mea este mai mult în echipa Mbappé, iar băieții sunt mai mult de partea lui Haaland. Îmi plac amândoi.”
„Jacques și Gabriella sunt prea mici pentru a avea un telefon, așa că mai durează câțiva ani până vor intra în grup”, a spus el râzând.
Ce spune Alexandre despre prințesa Stephanie de Monaco
Despre nașa și mătușa lui, prințesa Stephanie, el a declarat că: „Este foarte amuzantă, cu picioarele pe pământ. Sunt apropiat de ea. În ultimii ani, am luat prânzuri împreună pentru a sărbători ziua mea de naștere cu ea și cu verii mei. A fost mereu acolo pentru mine ca nașă și mătușă.”
Alexandre a mai spus că a fi în lumina reflectoarelor i-a oferit anumite oportunități, inclusiv să cunoască supermodele.
Discuând despre Naomi Campbell, care s-a întâlnit cu tatăl său la începutul anilor 1990, el a dezvăluit că aceasta a fost „foarte deschisă și amabilă”.
„A fost grozav să o cunosc. Ea a fost cu adevărat deschisă și m-a îmbrățișat ca pe un nepot. Mi-a dat un sfat: să fiu atent cu oricine, mai ales că se știe cine sunt”.
În ciuda faptului că nu are niciun rol oficial în familia regală, studentul la afaceri internaționale spune că vrea să devină „ambasador global pentru Monaco”.
„Din moment ce fac parte din această instituție, există o presiune naturală care vine odată cu ea”. Întrebat dacă este vorba si despre o vreo presiune suplimentară, el a continuat: „Nu, nu chiar. Cred că trebuie doar să-mi fac treaba și să-mi onorez moștenirea și familia într-un mod respectabil”.
Alexandre, despre relația cu tatăl său
După ce a crescut în Knightsbridge, el se va muta în New York pentru studii postuniversitare, plănuind să meargă la NYU sau Fordham.
În august, el a acordat un interviu revistei franceze Point de Vue, unde l-a descris pe prințul Albert de Monaco drept „binevoitor” și a spus că se consideră „norocos”. I-a criticat însă pe cei care-l descriu drept „copilul ilegitim”.
Din 2022, la încurajarea tatălui său, a început să folosească numele Grimaldi, deși l-a păstrat și pe cel al mamei sale, Coste.
„Pe tatăl meu îl cheamă Grimaldi. Are sens să-i port numele. M-aş fi numit Dochomel, dacă tatăl meu ar fi fost domnul Dochomel!”.
„Când m-am născut, niciunul dintre părinții mei nu era implicat într-o altă căsătorie. Ei nu au comis adulter. Folosirea acestui cuvânt, ilegitim, este insultătoare! Am avut parte de recunoașterea voluntară a tatălui meu. Nu a venit de la un judecător sau de la presă”, a adăugat el.