Cum a reacționat Kate Middleton când un fan i-a spus că va fi o „prințesă de Wales genială”: „Sunt pe mâini bune”
Kate Middleton va moșteni titlul prințesei Diana atunci când prințul Charles va deveni Rege. Fanii știu acest lucru și nu ratează niciun moment în care să-i reamintească ducesei de Cambridge că va fi o „prințesă de Walea” perfectă.
Recent, Kate Middleton, în vârstă de 40 de ani, și prințul William, în vârstă de 39 de ani, au vizitat Castelul Cardiff alături de copiii lor, prințul George, în vârstă de opt ani, și prințesa Charlotte, în vârstă de șapte ani, în onoarea Jubileului de Platină al Reginei Elisabeta. În timpul vizitei oficiale, o femeie i-a strâns mâna ducesei și i-a spus: „O să fii o prințesă de Wales genială”.
Kate s-a emoționat la auzul acestor cuvinte și a reacționat imediat: „Oh, este foarte amabil din partea dumneavoastră”, continuând cu „Sunt pe mâini bune”, în timp ce îi făcea un semn soțului său, prințul William.
At Cardiff Castle, I captured the moment when a lady told The Duchess of Cambridge ‘You’re going to be a brilliant Princess’ and she replied looking at Prince William ‘I’m in good hands’ 💙😭🙌
— Fifi ❤️ The Cambridges 🇺🇸🇳🇮🇬🇧 (@hellen3030) June 11, 2022
🎥 Credit: Me 😃#PrinceWilliam #DuchessofCambridge #Royal #Royals #HM70 #TheQueen pic.twitter.com/TqQTx4pOfo
Momentul a fost surprins de către un utilizator de pe Twitter, care a postat imaginile pe rețeaua de socializare: „Ducii de Cambridge sunt o familie drăguță și foarte umilă. Am zburat din Miami pentru a participa la Jubileul de Platină al Reginei și am decis să merg la Cardiff cu o zi înainte. M-am întâlnit cu acești oameni minunați. Nu aveam idee că o să vină însoțiti de prințul George și prințesa Charlotte. Am fost cu toții hipnotizați de ei. Am pierdut trenul înapoi la Londra și am ajuns târziu la petrecerea de la Palat, dar a meritat totul!”
Kate, care a primit titlul de ducesă de Cambridge după ce s-a căsătorit cu prințul William în 2011, va fi cunoscută drept prințesă de Wales, ca și regretata sa soacră, prințesa Diana, atunci când William va prelua titlul de prinț de Wales după ce tatăl său, prințul Charles, va deveni rege.
Ducesa se confruntă cu toate aceste așteptări ale publicului care abia așteaptă să devină viitoarea regină. „Cei care o cunosc știu că ea este o femeie puternică și foarte implicată, dar în același timp, ar fi o prostie să nu ne dăm seama că simte o presiune enormă”, a declarat Sarah Gristwood, autoarea cărții „Elizabeth: The Queen and the Crown”, pentru revista People.
În calitate de viitoare regină, mulți se așteaptă ca soția lui William să-și îndeplinească foarte bine rolurile de prințesă, soție, mamă, constructor de poduri internaționale, avocat de caritate și multe altele.
„Viitoarea regină este un model pentru Marea Britanie, dar și pentru lume, ceea ce înseamnă că toți ochii sunt ațintiți asupra sa. Presiunea de a avea tot timpul camera ațintită spre ea, pentru a surprinde chiar și cea mai mică mișcare a ochilor, face ca totul să devină un efort conștient. De la poziția corpului, la felul în care coboară sau urcă în mașină, totul este făcut cu mare grijă”, spune expertul regal Myka Meier, autoarea cărții „Modern Etiquette Made Easy”.
La fel ca Regina Elisabeta, Kate nu lasă presiunea să se vadă. Aceasta are o încredere uriașă în ea, asta datorită angajamentelor regale care au ajutat-o să acumuleze experiență. „Kate este genul de femeie care își va asuma orice risc”, a spus o sursă apropiată a ducesei pentru People.