Cara Delevingne și-a dat seama că are probleme grave atunci când a văzut pozele cu ea făcute de paparazzi: „Așa arată dependența”
Cara Delevingne și-a dat seama că are probleme grave, abia atunci când a văzut pozele realizate de paparazzi. Actrița și modelul internațional a fost în centrul atenției în luna septembrie a anului trecut, atunci când fotoreporterii au surprins-o într-o parcare, complet dezorientată, imagini care i-au îngrijorat pe fani.
Acum, la câteva luni de la scandalul creat în jurul ei, Cara a recunoscut în cadrul unui interviu pentru revista Vogue că a realizat că are probleme grave cu abuzul de substanțe interzise, după ce a văzut pozele cu ea publicate de paparazzi. Vedeta susține că „era într-un loc rău”.
„În acel moment, mulți oameni erau îngrijorați. Este de înțeles”, a declarat Cara Delevingne. „Dar eu nu eram cu adevărat îngrijorată. Aceasta este natura bolii. Așa arat dependența”, a adăugat Cara.
În urma imaginilor apărute în presă, Cara și-a dat seama că are nevoie de un tratament specializat pentru a-și reveni. Aceasta a urmat un program în 12 pași, considerând că acele „remedieri rapide” sau tratamentele de o săptămână nu sunt de ajutor.
„Dacă continuam pe acest drum, probabil aș fi sfârșit ori moartă, ori aș fi făcut ceva cu adevărat stupid”, a mai spus vedeta. „M-am speriat. Tratamentul a fost clar cel mai bun lucru pe care l-am făcut. A fost întotdeauna ceva de care mi-a fost frică, dar cred că aveam nevoie de el și de grupul de sprijin”.
Cara Delevingne a mărturisit că și-a sărbătorit primul ei Crăciun în care nu a consumat nicio substanță, anul trecut, împreună cu iubita sa, cântăreața Leah „Minke” Mason.
Citește și: Orlando Bloom si Cara Delevingne, scene senzuale in trailerul oficial al serialului "Carnival Row". VIDEO
Actrița și modelul în vârstă de 30 de ani a stârnit îngrijorare printre fani anul trecut, după ce a fost fotografiată în ipostaze delicate pe aeroportul Van Nuys din Los Angeles. Mai exact, în imaginile respective, ea a afișat un look neglijent și a părut extrem de dezorientată și agitată.
La mai bine de o săptămână de când Cara Delevingne a fost fotografiată stând singură în mașină și fumând de zor, aceasta a fost surprinsă în alte ipostaze delicate, motiv pentru care multe persoane s-au arătat îngrijorate de starea ei. Potrivit Daily Mail, actrița din ”The Only Murders in the Building”, urma să zboare cu avionul privat al lui Jay-Z, însă după ce a stat 45 de minute la bordul aeronavei, aceasta a coborât alături de alți membri ai echipei ei, dar și alături de câinele ei, Alfie.