Adele, apariție rară cu ocazia aniversării de patru ani a incediului de la Turnul Grenfell. Ce mesaj le-a transmis victimelor
Deși nu a fost prea prezentă în lumea mondenă în ultimul timp, Adele a decis zilele trecute să apară în public cu ocazia aniversării a patru ani de la incendiul tragic de la Turnul Grenfell, Londra, pentru a-și arăta solidaritatea față de familiile victimelor implicate.
Câștigătoare de Grammy, în vârstă de 33 de ani, care rar face apariții publice, a fost prezentă în filmările postate pe Youtube, de către de Grenfell United, un grup format din familiile victimelor și supraviețuitorilor incidentului din 2017, care a luat viața a 72 de persoane, după ce un incendiu izbnucit într-o bucătărie a declanșat o catastrofă de proporţii în clădirea cu 24 de etaje.
În mesajul dedicat famiilor, Adele le-a mulțumit membrilor grupului Grenfell United pentru efortul făcut în găsirea unui vinovat pentru accidentul tragic și puterea de a-și lăsa la o parte suferințele cauzate de pierderile lor, pentru a lupta pentru această cauză.
„Astăzi se împlinesc patru ani de la incendiul din Turnul Grenfell și încă există atâtea întrebări fără răspuns. Procesul încă durează prea mult și nimeni nu a dat socoteală pentru evenimentele din acea noapte. Și totuși, Grenfell United este încă aici, luptând neobosit pentru justiție și pentru schimbarea pe care nu numai ei o merită, pe care comunitatea lor o merită, ci pe care întreaga țara o merită. "
„Și pentru asta, aș vrea să vă mulțumesc. Mulțumesc că v-ați lăsat deoparte durerea din toți acești ani pentru a lupta. Nu-mi pot imagina ce fel de consecințe personale are asta asupra voastră. Sper că anul viitor, pe vremea aceasta, veți primi răspunsurile de care aveți nevoie pentru a respira, în sfârșit, ușurați. Vă iubesc, ne vedem în curând, rămâneți puternici. Suntem cu toții cu voi", a continuat Adele.