Siguranța reginei Elisabeta a II-a, pusă din nou la încercare, la 40 de ani după ce un bărbat a intrat prin efracție în dormitorul ei

În urmă cu câteva zile, o breșă de securitate se putea termina tragic. Un tânăr de 19 ani a pătruns pe domeniul Windsor, unde locuiește de ceva vreme regina Elisabeta a II-a, cu intenția de a o ucide pe aceasta. Nu este pentru prima dată când siguranța suveranei britanice a fost pusă la grea încercare din cauza unui intrus care a pătruns într-una din reședințele sale.

Zilele trecute s-a dat alarma la Castelul Windsor, acolo unde locuiește regina Elisabeta a II-a în perioada pandemiei. Un tânăr de 19 ani, din Southampton, a fost arestat la câteva momente după ce a intrat cu o armă în reședința suveranei.

Citește și: Ce tradiție de Crăciun nu respectă regina Elisabeta a II-a. Unii spun că ceea ce face ea poate aduce ghinion

Poliţia a informat faptul că bărbatul a fost internat pentru îngrijire psihiatrică. Publicația The Sun a publicat  o înregistrare video prezentată ca fiind postată pe contul de Snapchat al suspectului cu câteva minute înainte ca acesta să încerce să intre prin efracţie în castel. Îmbrăcat cu un hanorac negru şi cu o mască albă pe față, el mânuia arbaleta şi spunea: „Îmi pare rău pentru ceea ce am făcut şi pentru ceea ce am de gând să fac. Voi încerca să o asasinez pe regina Elisabeta”.

Nu este prima dată când cineva a intrat în casa reginei

Incidentul din preajma Crăciunului nu este singurul de acest tip cu care s-a confruntat regina. Acum aproape 40 de ani, în vara lui 1982, Michael Fagan a escaladat un zid de peste patru metri al Palatului Buckingham, a urcat o țeavă de scurgere, s-a cățărat printr-o fereastră deschisă și a ajuns în dormitorul Elisabetei a II-a în timp ce aceasta dormea.

Intrusul a străbătut coridoarele palatului, trecând pe lângă ușile semnate „Charles” și „Diana”, pe lângă cadouri, respectiv plușuri și pahare, care fuseseră dăruite prințului William, în vârstă atunci de doar două săptămâni. A spart din greșeală o scrumieră de sticlă și și-a tăiat mâna, iar în momentul în care a intrat în dormitorul reginei, acesta încă avea o bucată de sticlă în mână. 

Rapoartele inițiale au arătat că Fagan s-a așezat la capătul patului suveranei, iar aceasta a vorbit cu el calm, în încercarea de a-l opri în timp ce chema ajutor. 

„Mai speriat ca atunci nu am fost niciodată în viața mea. Ea a început să vorbească și a fost cea mai bună discuție pe care ți-ai putea-o imagina vreodată. M-a întrebat: „Ce faci aici?”. I-am răspuns: „Este un pat dublu, dar o cameră single”. Cu siguranță ea dormea singură. Cămașa ei de noapte avea un imprimeu și era până la genunchi”, a spus Fagan pentru Independent.

Momentul a fost descris în filmul The Crown de la Netflix, cu Olivia Colman jucând rolul reginei

Acțiunile lui Fagan au fost, la acea vreme, o greșeală civilă mai degrabă decât o infracțiune, așa că nu a fost acuzat de intrare prin efracție în dormitorul reginei. Bărbatul a fost internat însă pentru evaluare psihiatrică. Și-a petrecut trei luni într-un spital de psihiatrie înainte de a fi eliberat.

Citește și: Regina Elisabeta a II-a și prințul Philip, într-un documentar inedit. Au făcut făcute publice imagini color din luna lor de miere

Fagan are acum 70 de ani, iar în 2020 a vorbit cu reporterii de la The Sun. Bărbatul locuiește în Londra, a suferit un atac de cord și a fost infectat cu noul coronavirus, însă a trecut peste toate. Acesta nu regretă că a intrat în Palat nici în ziua de azi. 

„Oamenii care au făcut lucruri minunate au ajuns să îngenuncheze în fața ei pentru a fi onorați. Eu m-am așezat pe patul ei și aproape am ajuns să vorbesc cu ea”, a declarat Fagan anul trecut.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.