Reacția emoționantă a fiicelor Laurei Cosoi când le-a anunțat că este însărcinată pentru a patra oară: „Au început să sară”
Când vine vorba de echilibrul între carieră și viața de familie, Laura Cosoi demonstrează că poate să facă față cu brio. Însărcinată cu al patrulea copil, actrița nu își încetinește ritmul și continuă să fie implicată în diverse proiecte profesionale. Într-un interviu recent, vedeta a dezvăluit cum și-a anunțat soțul și cele trei fetițe despre venirea pe lume a celui de-al patrulea membru al familiei.
Laura a dezvăluit că soțul ei, Cosmin Curticăpean, a aflat vestea în același timp cu ea, iar fetițele au fost surprinse cu vestea de ziua ei. Momentul a fost unul de bucurie și emoție pentru întreaga familie, iar fetițele au sărbătorit vestea cu mult entuziasm, sărind și sărutând burtica mamei.
„Cosmin a aflat în același timp cu mine, când mi-am făcut testul, iar fetelor le-am dat vestea de ziua mea, eram pe plajă în Thailanda când le-am spus că, anul acesta, la vară, va mai veni un bebeluș în familia noastră, moment în care au început să sară, să țipe de bucurie și să dea pupici burticii, unde era bebelușul.”, a povestit Laura Cosoi într-un interviu pentru revista VIVA!.
„Ne-am dorit acest copil foarte mult. N-am știut că se va întâmpla atât de repede, mai ales într-o perioadă foarte grea a vieții mele, dar Dumnezeu e mare și știe exact când e bine să se întâmple anumite lucruri. Pentru noi, în momentul ăsta, e o mare binecuvântare și o bucurie că bebelușul este sănătos.”, a mai spus actrița.
Cu toate că sarcina este avansată, Laura Cosoi și soțul ei au ales să păstreze secretul sexului copilului pentru moment. Actrița a dezvăluit că știe deja sexul bebelușului, dar preferă să păstreze această informație un mister până când fetițele vor fi pregătite să afle.
Întrebată despre planurile sale viitoare și cum se va organiza familia odată cu venirea celui de-al patrulea copil, Laura a spus: „Intenționez să mă întorc destul de repede la muncă. Suntem foarte bine organizați, iar când va veni al patrulea bebeluș, cu siguranță ne vom adapta și ne vom organiza astfel încât fiecare să primească atenția și îngrijirea de care are nevoie.”