Prințul Harry, mărturisiri despre durerea suferită după ce și-a pierdut mama: „Nu poți suprima ce simți pentru totdeauna!”
Prințul Harry a făcut noi declarații despre pierderea mamei sale, prințesa Diana, la vârsta de doar 12 ani, explicând că a suferit foarte mult. Mai mult de atât, acesta le-a recomandat oamenilor să vorbească despre doliu, să-și exprime emoțiile.
În cadrul interviului respectiv, ducele de Sussex, în vârstă de 39 de ani, a vorbit ca ambasador Scotty’s Little Soldiers, care oferă suport tinerilor care și-au pierdut părinții în armată, el făcând mărturisiri sfâșietoare despre momentul în care a rămas orfan de mamă.
„Este atât de ușor, ca și copil, să te gândești sau să te convingi... să te convingi că persoana pe care ai pierdut-o te vrea, sau că trebuie să fii trist cât mai mult timp posibil pentru a le dovedi că îți lipsesc. Dar apoi vine această realizare: nu, ei trebuie să își dorească să fiu fericit”, a spus Harry, potrivit Daily Mail.
Ducele de Sussex, care a susținut ani la rând că nu a avut suport din partea familiei după moartea mamei sale, a făcut terapie și susține acum că exprimarea emoțiilor este extrem de utilă.
„Asta este cel mai greu lucru, mai ales pentru copii, cred eu, mai ales că mulți își spun: „Nu vreau să vorbesc despre asta pentru că mă va întrista”. Dar odată ce realizezi că, dacă vorbești despre asta, de fapt, celebrezi viața lor, lucrurile devin mai ușoare... Spre deosebire de „Nu o să vorbesc despre asta și asta este cea mai bună formă de a face față”, când, de fapt, nu este. Poate fi pentru o perioadă. Dar nu poți suprima ce simți pentru totdeauna. Nu este sustenabil. Și te va măcina pe dinăuntru”, a mai declarat Harry, potrivit sursei citate.
„Nimeni nu vrea să fie în poziția de a fi obligat să vorbească despre lucrurile pe care nu vrea să le abordeze, mai ales când există un mecanism de apărare pornit, când mintea, sistemul nervos și totul îți spune `nu merge acolo`”, a mai spus el.
Videoclipul emoționant a fost realizat în luna mai, când prințul a venit ultima dată în Marea Britanie. În cadrul acestuia, ducele de Sussex a stat de vorbă cu Nikki Scott, fondatoarea organizației Scotty’s Little Soldiers, în timp ce ea povestea momentul sfâșietor în care a trebuit să-i spună fiului ei de cinci ani, Kai, că tatăl său, caporalul Lee Scott, care a servit în Regimentul 2 de Tancuri Regale, a fost ucis în Afganistan în 2009. La acel moment, ea avea și o fiică de șapte luni, Brooke.
Regele Charles ar fi în discuții pentru a-l vizita pe Harry în SUA
otrivit declarațiilor făcute de Tom Quinn, biograf regal, Charles își dorește cu ardoare să fie un bunic simpatic, fapt pentru care este dispus să călătorească în Montecito, California, pentru a-l vizita pe Harry și pentru a-și vedea nepoții, pe prințul Archie și pe prințesa Lilibet.
Conform unor surse citate de New Idea, în programul regelui Charles există o „fereastră” luna viitoare, fapt pentru care acesta ar putea călători atunci. Totuși, jurnalistul precizează că prințul William și regina Camilla nu sunt de acord cu această decizie.
Publicația respectivă a subliniat, de asemenea, că prințul Harry nu vrea să-și aducă cei doi copii în Regatul Unit, mai ales că Meghan Markle nu este deloc dornică să călătorească în Europa.
Totuși, la momentul actual ar exista discuții pentru ca regele Charles să efectueze o vizită privată în SUA.
„Este disperat să-și vadă nepoții și detestă ideea că Archie și Lilibet nu-și vor aminti de el ca fiind un bunic prietenos, afectuos”, a precizat Quinn, potrivit Mirror.
De asemenea, o sursă citată de New Idea precizează că regele Charles se simte bine după ce a început tratamentul împotriva cancerului cu care a fost diagnosticat la începutul anului.
Publicația spune că Harry ar fi „deschis” să-l primească pe tatăl său în Montecito. Cu toate acestea, regina Camilla și William sunt mai reticenți în privința vizitei.
William „nu poate înțelege” dorința tatălui său de a-l vedea pe Harry. Sursa citate de jurnaliștii de la New Idea a adăugat: „William nu poate înțelege de ce Charles ar face un asemenea efort. Camilla este împotriva călătoriei din motive de sănătate, mai ales că acesta urmează să călătorească în Australia în toamnă, ceea ce ar fi prea mult pentru un bărbat de vârsta lui, care este și diagnosticat cu cancer!”.