Momentul în care un puști ucrainean își reîntâlnește mama după luni de zile petrecute la distanță din cauza războiului

Momentul emoționant în care un băiețel ucrainean, în vârstă de doar 12 ani, își reîntâlnește mama a impresionat o lume întreagă. Femeia a călătorit mai bine de 9.000 de kilometri ca să-l vadă, după ce au fost separați de război.

Băiatul, cunoscut doar sub numele de Oleksandr, a trăit în Cordoba, Spania, cu mătușa sa și un tutore spaniol, de la începutul invaziei ruse în Ucraina.

Citește și: Reacția unei refugiate din Ucraina, acuzată că a fugit cu soțul unei britanice: “Nu am furat pe nimeni. A fost decizia lui”

Acesta nu și-a mai văzut mama de când a început războiul în Ucraina, întrucât femeia a rămas în țara, alături de fiul adult.

Astfel, în imaginile devenite virale, poate fi văzut momentul în care femeia, a cărui identitate nu se cunoaște deocamdată, și-a reîntâlnit fiul de 12 ani, după ce a fost la un antrenament.

Cei doi se îmbrățișează și plâng, iar băiatul poate fi auzit spunând: ”Nu-mi vine să cred, e un vis!”

Deși momentul inedit a fost filmat, oamenii le-au oferit spațiul de care aveau nevoie pentru a se bucura de reîntâlnire.

Citește și: Visul de iubire s-a spulberat. Britanicul și ucraineanca pentru care și-a părăsit familia s-au despărțit: ”A fost o greșală!”

Jorge Hernandez, președintele echipei unde Oleksandr joacă fotbal, a declarat, potrivit Daily Mail, că mătușa acestuia trăiește în Spania de ani de zile.

În ceea ce privește călătoria mamei puștiului, el a mărturisit că aceasta a mers cu un autocar timp de trei zile de la granița cu Polonia.

Website-ul foloseşte cookies. Continuarea navigării pe website reprezintă acordul tău privind prevederile aplicabile disponibile aici.