Mărturisirea emoționantă făcută de prinţesa de Wales, în public, la Sandringham. Ce omagiu i-a adus Kate reginei
Prinţul şi prinţesa de Wales, William şi Kate, s-au deplasat joi la reşedinţa regală de la Sandringham, în comitatul englez Norfolk, pentru a vedea omagiile florale lăsate de mii de oameni în onoarea Elisabetei a II-a, informează EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.
În urma decesului suveranei, pe 8 septembrie, la vârsta de 96 de ani, la Balmoral, în Scoţia, mii de persoane au venit la porţile de la Sandringham cu flori şi mesaje de adio.
Prezenţa fiului cel mare al regelui Charles al III-lea şi a soţiei sale a atras numeroşi curioşi la Sandringham, unde familia regală britanică îşi petrece Crăciunul în fiecare an.
De miercuri seara, mii de cetăţeni îşi aşteaptă rândul şi la porţile Westminster Hall, parlamentul britanic, din Londra pentru a aduce un ultim omagiu reginei. Sicriul ei va rămâne acolo până în ziua funeraliilor de stat, luni, 19 septembrie.
Prințesa de Wales, mărturisire emoționantă la Sandringham
Kate le-a făcut și o dezvăluire oamenilor prezenți la Sandringham, potrivit Daily Mail.
Fran Morgan, în vârstă de 62 de ani, a vorbit cu Kate, în timp ce ea și William inspectau marea de flori din afara Sandringham: „Kate mi-a spus că nu-i vine să creadă câte flori și mesaje sunt. 'Nu le pot citi pe toate, aș plânge continuu', mi-a mărturisit ea”.
De asemenea, William a fost auzit spunând unei persoane din public că a fost „copleșit” de sprijinul primit din partea poporului.
Astăzi, Kate Middleton i-a adus un omagiu personal reginei. A purtat cerceii cu diamante și perle pe care i-a primit de la regretata suverană.