Ce titluri vor primi copiii prințului Harry, după moartea Reginei Elisabeta. Archie și Lilibet au urcat pe linia de succesiune
Regina Elisabeta a II-a s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral. După moartea suveranei, titlurile membrilor familiei regale se schimbă. Astfel, copiii prințului Harry și ai lui Meghan Markle vor primi acum titlul de prinț și prințesă și vor urca le linia de succesiune la tron.
Copiii prințului Harry și ai lui Meghan Markle au acum dreptul la titluri de prinț și prințesă după moartea Reginei. Archie și Lilibet Mountbatten-Windsor, sunt acum prinț și prințesă din punct de vedere tehnic după moartea străbunicii lor. Schimbarea vine sub regulile stabilite de Regele George al V-lea în 1917.
Copiii ducilor de Sussex sunt acum copiii unui fiu de suveran, fiind nepoții noului rege al Marii Britanii, Regele Charles al III-lea. Astfel că, acum, Archie și Lilibet primesc titluri de prinț și prințesă, chiar dacă nu le vor folosi.
Această tradiției datează din 1917, atunci când stră-străbunicul prințului Harry, George al V-lea, a ordonat că numai nepoții monarhului să fie îndreptățiți să folosească titlul de prinț și prințesă. Singura excepție de la această regulă este prințul George, fiul prințului William. Deși este strănepotul Reginei Elisabeta a II-a, acesta se află pe linia directă de succesiune la tron, astfel că i-a fost permis să primească titulatura de prinț.
Înainte de nașterea lui George, însăși Regina a intervenit și a emis un brevet pentru a se asigura că toți copiii ducilor de Cambridge vor primi titlurile care li se cuvin. Acest lucru nu s-a întâmplat și în cazul copiilor ducilor de Sussex, lucru care a deranjat-o pe Meghan Markle.
Soția prințului Harry a susținut în timpul interviului celebru cu Oprah Winfrey, că fiului ei, Archie, i s-a refuzat titlul de prinț. De asemenea, ea a acuzat Palatul Buckingham că nu l-a protejat pe Archie, refuzându-i securitatea 24/7.
Deși a susținut că nu este interesată ca fiul ei să primească titlul de prinț, mărturisind că nu are niciun atașament față de „măreția” titlurilor oficiale, fosta actriță a spus că își dorea doar că fiul lor să fie în siguranță.
Cu toate acestea, acum că prințul Charles a devenit oficial Rege, iar Archie și Lilibet sunt nepoții monarhului, aceștia pot fi numiți prinț și prințesă.
Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, înconjurată de familia ei, la iubita ei moșie scoțiană Balmoral. Vestea a fost anunțată joi, în anul jubileului de platină al monarhului, după 70 de ani pe tron, făcând-o cea mai longevivă suverană.
Marea Britanie se află acum într-o perioadă de doliu oficial, înmormântarea ei urmând să aibă loc în decurs de două săptămâni. Palatul Buckingham a făcut anunțul la ora 18.30, afirmând: „Regina a murit pașnic la Balmoral în această după-amiază. Regele și Regina Consoartă vor rămâne la Balmoral în această seară și se vor întoarce la Londra mâine”.